Dictionarul limbajului mimico-gestual din Republica Moldova (versiunea PDF)
Această lucrare, prin proporțiile sale și prin caracterul specializat al elaborării, reprezintă o premieră valoroasă în literatura de specialitate din Repubica Moldova.
Dicționarul cuprinde peste 2000 de semne prezentate în forma cea mai practică și eficientă, fiind structurate pe domenii și ordonate alfabetic, iar descrierile executării gesturilor în limbile română, rusă și engleză, completate cu imagini fotografice,
îl fac accesibil unui cerc extins de beneficiari, un sprijin important pentru specialiști, interpreți în limbaj mimico-gestual, studenți, medici și asistenți sociali, dar și publicului larg din țară și din străinătate, în dorința de a studia limba persoanelor
neauzitoare.
Această lucrare este publicată în cadrul proiectului Promovarea conceptului de translare în limbajul semnelor – o cale spre incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități de auz, implementat de Asociația Surzilor din Republica Moldova în parteneriat cu Alianța INFONET, cu suportul financiar al Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare, SDC.
Opiniile expuse în această carte sunt ale autorilor și nu reflectă în mod neapărat poziția Alianței INFONET și a Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare, SDC.
Mass Media despre eveniment:
Realitatea.md, Adevărul.ro, Publika.md, Jurnal.md, Provincial.md, Moldova.org, Moldpres.md, Teleradio Moldova, TVR Moldova …