Sîmbătă, 29 martie 2014, în contextul campaniei Hai pe NET 2014, a fost semnat un acord de colaborate în Alianța Centrelor Comunitare de Acces la Informație și Instruire din Moldova și SRL „Făuraș de Aur” din satul Șipca, raionul Șoldănești.
În conformitate cu acest acord, Alianța CCAII va pune la dispoziție echipamentul necesar pentru construcția unei rețele WI FI în centrul satului Șipca. SRL „Făuraș de Aur” va achiziționa cablurile necesare pentru realizarea conexiunii, va asigura punctul de acces și achitarea abonamentului lunar la Internet.
Prin construcția rețelei WI FI va fi asigurat accesul gratuit într-un spațiul public care include stadionul, școala, primăria din localitate. Astfel, Șipca devine cea de-a 17-a localitate cu rețea WI Fi în spațiu public realizată în cadrul proiectului „Reteaua decentralizata de transmitere interactiva a informatiei in Moldova”, implementat de Alianța CCAII, în parteneriat cu DT Consulting OÜ (Estonia), cu suportul financiar al Ministerului de Externe al Estoniei.
Șipca este o localitate mică (756 locuitori conform recensămîntului din 2004) în nord-estul republicii, la distanță de 1 km de centrul raional Șoldănești. În școala primară învață 36 elevi, iar 40 de liceenii se deplasează zilnic la Șoldănești.
Ștefan Sandic, director SRL „Făuraș de Aur” și Victor Koroli, Director Executiv, Alianța CCAII, 29 martie 2014